Mai mult ca sigur că după mobil (poate mai bine spus împreună cu el) aplicațiile de socializare ajung în autoturisme. La CES 2013 Ford a anunțat că integrează interfața Glympse în Sync AppLink, soluția software instalată în autoturisme. Prin Sync AppLink via Glympse șoferii vor putea să partajeze destinații și rute cu prietenii direct de pe consola din autoturism.
Glympse e o aplicație de iOS și Android prin care se poate partaja în timp real locația curentă via SMS, email, Facebook, Twitter. Integrarea cu Sync AppLink din autoturismele Ford va permite șoferilor să trimită locația curentă, destinația și ruta aleasă către serviciile de socializare disponibile. Interacțiunea este redusă doar la câteva comenzi.
Pentru iOS e necesară conectarea aparatului prin cablu în timp ce integrarea cu Adroid merge prin Bluetooth. În ambele cazuri, comenzile vocale vor funcționa: ‘Send Glympse’ are ca efect activarea opțiunii de transmitere a informației.
via cnet