Și nu o face singură, ci împreună cu prietena ei mai mică, fantasma lui iOS 7. Se întâmplă în timp ce, așa cum vă relatam cu o zi în urmă, produsele actuale ale celor de la Apple, ies pe ușa din spate, la propriu.
În stilul atât de consacrat al celor de la Apple, încep să apară diferite leak-uri care se vor accidentale, prin care morișca de marketing începe să se învârtă în jurul lui iPhone 6. Și parcă nici nu era o dată mai potrivită pentru acest lucru, decât prima zi a anului.
În această zi plină de încărcături simbolice, cei de la TNW ne spun că, în logurile unui dezvoltator de aplicații apar înregistrate cereri din partea unui device denumit iPhone6.1 pus în mișcare de un sistem de operare iOS 7. Cererile au venit din partea unui IP care aparține campusului Apple din Cupertino.
Chiar dacă nu există încă confirmări oficiale, este firesc ca deja să se testeze un astfel de aparat, mai ales că cei de la Apple au afirmat de nenumărate ori că testează modelele noi de aparate cam un an înainte de lansarea lor. Să le dorim deci succes și să ne dorim să avem cu adevărat un pas mare în față la noul model de iPhone. Mai ales că există zvonuri că Apple începe să mai umble și la design sau culoare.