Astăzi fac 13 ani de când scriu despre IT și forte puțin a lipsit ca să împlinesc vârsta asta la CHIP, revista cu care am crescut, pe care am admirat-o pe vremea când eram elev/student și pe care am ajuns într-un final să o părăresc pentru a mă dedica proiectului mobzine.ro.
Aproape că nu îmi dau seama când au trecut anii ăștia – încă mă văd în vechea redacție CHIP, de pe calea Victoriei din Brașov, întrebând în stânga și în dreapta despre cum se scrie un articol, cum se face un test, de unde se începe o documentare etc. Am pornit de la zero pentru a putea ajunge sus.
E un clișeu? Absolut. E adevărat? Mai mult ca sigur.
Ce diferențiază un editor bun (sună mai bine ca redactor și acoperă mai multe decât blogger) de unul mediu/prost? EXPERIENȚA și capacitatea de a înțelege lucrurile în ansamblu și de a nu trage concluzii imediate. Nu tot ceea ce zboară se mânăncă în domeniul acesta.
Ca să ajungi să ai experiență trebuie să treacă timp. Mult timp. Și e nevoie să ai capacitatea de a asculta, de a testa, de a citi , de a înțelege o grămadă de lucruri disparate din industria IT. Vezi azi o știre mică, o citești, o prelucrezi nu neapărat publici despre ea. Mâine vine o alta, pe care din nou o parcurgi și o înțelegi. La un moment dat, dai de o informație ce îți sună familiar și porțile minții ți se deschid și faci corelații. Pui cap la cap ce ai citit mai demult și poți scoate un articol de calitate, complet diferit de ceea ce spune turma.
Aici e cheia conținutului de calitate: informație prelucrată, peste care este adusă valoare adăugată. Asta caută cititorul în momentul de față. Și dacă poți face așa ceva, atunci vei avea succes.
Cum încă primesc cereri de la diverse persoane, dornice de a se afirma în online-ul românesc pe partea de IT, cu articole trase la indigo și păreri decupate de pe site-uri gen engadget, îmi permit să fac o selecție a celor mai importante 10 lucruri pe care ar trebui să le știe oricine vrea să scrie despre IT.
Luați-le ca atare.
1. Nimeni nu s-a născut învățat. Ai la dispoziție timp și tot internetul ca să te documentezi. Nu e o obligatoriu să cunoști orice despre orice produs. Ce nu cunoști poți afla de pe net, DAR FĂ asta ori de câte ori e nevoie. Documentează-te temeinic înainte de a scrie. Dacă observi lucruri nelalocul lor nu te grăbi să te dai mare, anunțând cu surle și trâmbițe ce prost e produsul X. Pune mâna și fă o cercetare ca să înțelegi dacă problema e reală sau a apărut doar că TU nu ești în stare să faci niște setări sau să înțelegi anumite aspecte funcționale.
2. Nu scrie despre lucruri pe care nu le cunoști. Îți face și ție rău și celorlalți. Specializarea e cheia prin care poți aduce valoare adăugată mare. Audiența ta asta caută la tine. Poți scrie din când în când despre alte lucruri, nu îți fă din asta un obicei și nu crede că ești specialist în toate. Nu ești și mai rău, audiența ta ȘTIE asta. Dacă tu te pricepi la imprimante, scrie de ele. Nu de televizoare sau mașini.
3. Dezvoltă și păstrează relațiile personale cu oamenii care îți pot oferi acces la produse/informații. Vorbește cu ei, comunică. Înțelege problemele lor și ei te vor ajuta să le rezolvi pe ale tale. Asta înseamnă că uneori te vei găsi în mână cu produse HOT și vei vrea să anunți asta pentru totul internetul. Nu o vei face pentru că ești deștept și ai citit ghidul de față și ai rămas cu ceva.
4. Nu scrie orice prostie îți trece prin cap. Gândește-te la impact, gândește-te cum te va afecta asta pe viitor în termeni de imagine, credibilitate. Scapă perla pe net și ai numai de pierdut, chiar dacă pe termen scurt faci mult trafic/aduiență.
5. Să ai păreri. E perfect să ai păreri. Argumentează-le cu informații clare, verificabile. Dacă ceea ce spui tu e contra curentului, nu contează. Dacă e părerea ta, susține-o. Lumea te va aprecia pentru asta.
6. Nu face aprecieri după cum bate vântul. Nimeni nu va mai avea încredere în ceea ce vei spune/scrie.
7. Folosește regula celor trei surse: când ai o poveste interesantă, verifică măcar trei surse diferite care o pot confirma. Abia pe urmă scrie, ca să nu te faci de râs.
8. Evenimente: nu te lăsa prostit de PR-istii care îți promit marea cu sarea și îți prezintă propriile produse ca fiind cele mai bune, nemaipomenite. Un articol bun scris sub influența unui PR-ist îți face ție rău și lui bine. Pentru că dacă o dată vei scrie sub influența unui PR, atunci vei face asta permanent și vei fi tratat ca atare. Cât timp lauzi, ești în grații. Când nu o mai faci, ieși.
9. Laudele: atenție la momentul în care primești laude de la un PR-ist. De obicei în spatele laudelor se află de fapt un ”multumesc că nu ai spus lucrurilor pe nume”. Dacă se întâmplă asta caută pe net ce ai scăpat și evaluează cât e de grav. Data viitoare vei ști să lucrezi mai bine.
10. Menționează sursele. Nu ai inventat tu roata indiferent cât de mare ești în audiență. Dă credit celor ce merită și nu te lăuda cu lucruri ce nu îți aparțin.
Cred ca poate fi extrapolat la toata presa, nu numai la segmentul de IT. Din pacate cei care se orienteaza dupa astfel de principii sunt din ce in ce mai rari. E trist!
@Cosmin Tataru
Sper sa fie de folos tuturor celor ce vor sa scrie despre IT. E nevoie de oameni cu imaginatie, pregatiti si corecti/capabili. Sigur sunt persoane ce inca nu au aratat ce pot.
@Rosu
Mai mult ca sigur ca nu. Macar au citit.
Crezi ca vreunul dintre cei vizati va aprecia ce ai scris tu aici?
Mulţumesc. Articolul vine la fix, după ce am scris azi aici. Aş aprecia mult dacă mi-ai oferi nişte sfaturi acolo. Mulţumesc pentru articolul de faţă, încă odată.