Știți că eu nu fac alegeri de cumpărare decât în urma testării. Rare sunt situațiile în care ajung să cumpăr produse doar după parcurgerea specificațiilor tehnice și a review-urilor făcute de terți – era să se întâmple asta în cazul Surface, însă m-am oprit … la timp.
Sunt de ceva vreme în căutarea unui smartphone nou pe platforma Windows Phone 8. Am zis despre Lumia 900 că e cel mai bun produs pe Windows Phone cu care am avut ocazia să lucrez anul acesta și că aștept 920 ca să mă joc cu el și să mă decid.
Zilele acestea mi s-a împlinit dorința: m-am jucat cu un Nokia Lumia 920. E aproape de dimensiunea lui 900, puțin mai gros și ceva mai greu – astea sunt dezavantajele pe care trebuie să le accepte oricine vrea să ia cel mai bun produs de la platforma Windows Phone.
Încă nu știu cât de bun e Lumia 920. Cât ține bateria, care e adevărata calitate a pozelor. Astea sunt lucruri pe care le voi descoperi pe parcurs.
Îmi place că e un aparat compact, rapid, cu un ecran bun și o grămadă de software pus acolo de Nokia (Drive, Counters, Maps, Viber etc.). Din păcate pentru HTC, Lumia 920 pare a fi peste 8X și din motivul ăsta probabil că mă voi îndrepta spre el în locul tradiționalului HTC din portofoliul meu. Și așa se face că după aproape 10 ani e posibil să revin la cumpărarea unui Nokia.
Să vedem când vine în România și la ce preț – mai devreme de ianuarie nu cred că se va întâmpla asta.
Culoarea? Negru e compact, elegant. Dar parcă îi lipsește ceva. Albastru sau galben ar fi culorile pe care le am în vedere.
@claudiu
Astept totusi sa vina in tara sa il iau subventionat.
@teler
E mai solid decat 8x, are autonomie mai buna. Si aplicatii dedicate.
@disable
O sa ma uit.
@zsolt
astept sa mi-l trimiti.
Eu sper sa il comand saptamana viitoare. 🙂
Nu are legatura cu subiectul de mai sus dar vreau sa te rog ceva. La fluxurile RSS nu poti pune articolele integrale? Ar fi mult mai comod de citit pe telefon.
Multumesc
Nice, La nokia 920 ma gandeam si eu pentru a face trecerea pe Windows Phone.
Folosesc Android de ceva timp si odata cu lansarea Windows 8 m-am decis sa fac trecerea catre tableta + phone Windows pentru a avea toate informatiile agregate pe o singura platforma. 920 pare un telefon elegant si rebust asta probabil fiind principalul atu impotriva concurentei, ramane de vazut pretul, 8x avand un pret relativ ok.
Sau mai astepti o vreme pana fixeza bugurile care-l fac sa inghete.
Sunt multi care reclama acest lucru, inclusiv subsemnatul cu un Lumia 820.
Atentie la… graba cumparaturilor de sarbatori.
Claudiu