Cum se prezintă prima tabletă Windows RT făcută de Asus sub numele VivoTab RT, adică TF600? Își merită banii? Vă prezentăm plusuri și minusuri de care trebuie să țineți seama.
Am așteptat
mai bine de un an momentul în care să avem acces la o tabletă ARM funcțională, ce rulează versiunea dedicată de Windows, ca să ne lămurim cu privire la impactul schimbării pe care Microsoft o propune odată cu Windows 8. Ne-am jucat cu ea înainte de lansarea oficială și avem mai multe lucruri să vă spunem.
Windows on ARM: autonomie înainte de toate
Înainte să porniți să citiți ce avem de spus despre TF600 vă recomandăm să parcurgeți articolul despre Windows RT ca să aveți o idee clară despre ceea ce este platforma Windows RT și ce așteptări să aveți de la ea. Da, vorbim de un Windows 8 funcțional, similar cu cel de pe desktop și totuși diferit: agregarea de tile-uri, prezența Windows Classic, posibilități avansate de conectare a dispozitivelor externe, Office preinstalat și … imposibilitatea de a rula aplicațiile clasice folosite acum pe Windows.
TF600 este prima tabletă Asus construită în jurul platformei ARM (schelet folosit cu succes în versiunile Transformer motorizate de sistemul de operare Android) ce rulează Windows RT (Windows 8 pe ARM). Încă de la început se vede experiența Asus în a livra astfel de produse, dar din păcate lucrurile nu sunt complet pozitive. Prezența unui docking cu baterie și slot-uri suplimentare e în primă instanță un plus.
Sample-ul TF600 pe care l-am testat beneficia de cip 3G, ceea ce a făcut mai simplă utilizarea cu conexiune la net aproape permanentă, ideală pentru un astfel de produs.
Tableta Windows RT TF600 e construită în jurul unui cipset quad-core NVIDIA Tegra 3, cu 2GB RAM și mediu de stocare de 64 GB (vor veni și modele de 32 GB). Toate tabletele din prima generație Windows RT vin cu un display de 10,1 inci, rezoluție de 1366 x 768 pixeli. TF6000 beneficiază de un display foarte bun Super IPS+, protejat prin Corning Fit Glass – sticla e rezistentă la zgârieturi.
Forma rotunjită a tabletei aduce foarte mult cu modelele din seria Transformer, cunoscute deja publicului din România. Combinația de metal și policarbonat de pe spatele tabletei contribuie la un aspect general plăcut.
Slot-urile pentru conectori și butoanele pentru volum/pornire/unlock sunt foarte bine integrate în ansamblul tabletei. Sunt poziționate așa cum trebui și în foarte puține cazuri se ajunge să fie apăsate accidental.
Partea superioară a tabletei găzduiete butonul de pornire/oprire. În zona din dreapta avem butonul de volum și jack-ul audio pentru ca în partea din stânga să regăsim slotul de card, cel pentru microSIM și antenă.
Jos, bordura tabletei este prevăzută cu două sloturi. Cel din stânga cu rol de prindere mecanică, cel din dreapta pe post de conector. Prin el se face alimentarea printr-un conector proprietar și atunci când dock-ul e legat de tabletă se face comunicarea dintre tabletă și tastatură.
În imaginile de mai sus și mai jos se văd foarte bine detaliile acestea.
Observați forma rotunjită a carcasei și finisările atente, asociate unui produs premium cum este VivoTab. La cei doar 8,3 mm grosime și 525 de grame greutate, TF600 se manevrează extrem de ușor. Uneori îți e chiar frică să nu o strângi prea tare în mână ca să nu se rupă.
Display: Super IPS+ cu 1366 x 768 pixeli
Display-ul de pe TF600 se înscrie în seria calității introduse de Asus cu modelele noi de Transformer. Culorile se văd foarte bine, touch-ul merge excelent. Bordura de prindere e foarte mică, rotunjită și împreună asigură o structură compactă.
Pe parcursul testului am remarcat că sample-ul folosit nu avea funcționale modulele de ajustare automată a luminozității și reorientarea ecranului atunci când era cazul. Windows RT era sample, produsul testat era sample. Cred că în versiunea comercială așa ceva nu o să mai existe.
Cu setarea manuală a luminozității, undeva pe la 25%, display-ul era suficient de bine iluminat ca să permită o citire fără probleme a informației de pe ecran.
Așa cum vă să spuneam, culorile sunt foarte bine evidențiate pe mai toate nivelurile de iluminare.
Probleme am întâlnit în soare puternic, unde chiar și cu luminozitatea la maxim a fost cam greu să urmăresc ceea ce scria pe display.
Întreaga experiență de lucru și interacțiunea touch se desfășoară foarte cursiv, mult mai cursiv decât în cazul unui Transformer cu Android. În toată perioada de testare nu am avut nici cea mai mică problemă asociată touch-ului de pe VivoTab RT.
Autonomie: peste 10 ore!
Microsoft a gândit bine orientarea Windows 8 către platformele ARM pentru că acestea oferă o combinație echilibrată de putere de procesare și autonomie. În testarea Asus VivoTab RT eram pregătit să obțin niște rezultate similare cu cele de pe Android.
Surpriza plăcută a fost că pentru redarea în buclă a unui material video DivX, la rezoluție normală, VivoTab RT a funcționat timp de 11 ore și 34 de minute, cu display-ul dat la minim și funcția de suspend oprită.
Al doilea test, ce a constat din folosirea pe fundal a aplicației TuneIn Radio pentru redarea postului de radio Absolute Classic Rock via WiFi/3G și a clientului MetroTwit, cele două aplicații împărțind ecranul lui VivoTab RT am avut surpriza (plăcută) să măsor 20 de ore și 32 de minute de autonomie combinată tabletă+docking.
Un alt test, făcut mai mult subiectiv a constat în folosirea pe Twitter, Word, Bento News și TuneIn Radio a tabletei Windows RT cu docking-ul atașat. Fără nici cea mai mică problemă am putut lua și folosi tableta la birou timp de două zile consecutiv fără să fie nevoie de reîncărcare.
Din punctul de vedere al autonomiei, Asus VivoTab RT cu Windows RT e un suscces. Asus ar trebui să mai finiseze puțin software-ul ce se ocupă de managementul energiei, nu întotdeauna procesul de descărcare urmărea firul logic docking și abia apoi tabletă.
Performanță: lucru cursiv, dar cu probleme
Ați văzut deja cum arată Asus VivoTab RT și ați citit despre excelenta autonomie. Acum e momentul să vorbim despre performanță: poate fi folosită așa cum a fost concepută?
În mare, zicem că da. Windows RT și ARM fac o echipă foarte bună în ceea ce înseamnă folosirea la un nivel casnic/entertainment. Să rulați un film pe tabletă, să ascultați muzică, să parcurgeți colecția de poze, să citiți știri sau să răspundeți la mailuri/comunicați cu prietenii sunt operații pentru care sigur nu aveți nevoie de procesoare Core I5 sau i7. Platforma ARM împreună cu Windows RT și aplicațiile scrise special pentru așa ceva sunt o opțiune excelentă.
Office 2013 RT preinstalat pe tableta Asus VivoTab RT se mișcă foarte bine. Orice operație minimală de introducere/editare a textului merge așa cum v-ați aștepta și are rezultate instant. Și pentru acest tip de operații VivoTab RT e o propunere decentă.
Folosind un astfel de produs (și vă recomand să mergeți la un Media Galaxy, Domo, Altex și să vă jucați puțin cu un Asus VivoTab RT) ajungeți rapid la concluzia că pentru utilizarea casnică, fără să implice operații consumatoare de resurse gen jocuri 3D, compresia de filme, un sistem Windows RT va fi mai indicat decât unul bazat pe platoforma Intel. Ba chiar în anumite cazuri, un VivoTab RT cu Windows RT va merge mult mai bine decât un laptop low end, ce rulează Windows 7 sau Vista.
Țineți minte asta.
Lucrurile ar trebui să fie simple: ARM e o platformă rapidă, eficientă din punct de vedere energetic. Produsele Windows RT sunt bine construite, așa că succesul e garantat. Numai că … nu e chiar așa.
Pe Windows RT singurul browser disponibil acum este Internet Explorer 10, fără suport Flash. Asta înseamnă că dacă vă bazați în utilizare pe Flash, un Windows RT vă cam dă puțin înapoi. În al doilea rând, nu toate site-urile sunt compatibile HTML 5 și prin urmare vor fi probleme în afișare.
Deocamdată în Windows Store nu sunt aplicații de benchmark care să permită o comparație cu un desktop. Singura variantă pe care am aut-o la îndemână a fost să rulez testul Peacekeeper. Rezultatul poate fi văzut mai jos:
Extensii: dock și conectori
Când am auzit că Windows 8 va avea versiuni de ARM și că Asus va fi unul din parteneri am spus că mă aștept să văd pe Windows 8 o implementare foarte bună a conceptului de tabletă+docking folosit deja pe Android. Și nu m-am înșelat: propunerea Asus pe partea de Windows RT e completă: o tabletă arătoasă ce împreună cu o tastatură fizică transformă gadget-ul într-un mini laptop cu performanță decentă.
În cazul de față, dockingul oferă tastatură, touchpad, o baterie suplimentară care la nevoie poate fi folosită să încarce tableta și conectori pentru USB.
Tastele sunt similare cu cele prezente pe seria de ultrabook-uri Zenbook. Fiind tot din metal, nu trebuie să vă fie frică de o posibilă deteriorare accidentală.
Am totuși ceva important de reproșat: consider sistemul de prindere cam defectuos, atașarea tastaturii de tabletă și desprinderea necesitând o atenție deosebită și aplicarea unei forțe considerabile. Lucru ce nu se poate face rapid și nici cu o singură mână.
Ce se obține prin atașarea tastaturii este un laptop funcțional, pe platforma ARM cu care se rezolvă instant foarte multe operații inaccesibile via touch – și din păcate Windows RT cu moștenirea Windows 7 are destule!
VivoTab RT nu are un port USB normal pe tabletă, dar vine cu un adaptor care face trecerea de la conectorul proprietar la USB. Se poate folosi pentru a lega de tabletă dispozitive externe, în special cele de stocare.
Windows RT: cel mai mare atu și cel mai mare minus
Nu voi face acum un review despre Windows RT pentru că versiunile cu care m-am jucat mai erau încă în stadiul de Preview. Și mai toate aveau probleme de stabilitate, crash-uri și încetiniri evidente. Asta dincolo de inconsecvențele funcționale, asociate în general Windows 8 care sunt de natură să te scoată din interfața Modern UI și să te oblige să folosești Windows-ul clasic, căutând vechile căi de rezolvare a problemelor.
Detaliez doar două astfel de incidente: să poți lega pe o tabletă Windows RT un harddisc extern, un stick Flash sau un card microSD e cel mai bun atu de vânzare pe care îl are Microsoft în fața Android și iOS. Însă, doar din interfața touch elemente de copiere a unui număr mare de fișiere, selectate să zicem pe criteriul dată e aproape imposibil. Ai nevoie de maus și tastatură cu intrarea în Windows Classic.
Sau mai interesant, vrei să rulezi un film de pe harddisc pe Smart TV, via DLNA. Niciuna din aplicațiile prezente în Windows Store la momentul acestui test nu era capabilă de așa ceva, singura modalitate fiind utilizarea opțunii Play to din vechul Windows Explorer cu care interacțiunea touch nu e chiar o plăcere.
Astfel de elemente mai sunt prezente (din păcate) și diminuează din farmecul și avantajele/puterea Windows RT. Sunt sigur că multe vor fi remediate odată cu lansarea oficială și publicarea în Windows Store a unui volum mult mai mare de aplicații dedicate. Dar despre astea vom vorbi în zilele următoare, când scriu review-ul de Windows RT.
Concluzie: VivoTab RT e un concept excelent
Degeaba o să vă vorbesc eu sau alții despre Windows RT și tabletele ARM cu Windows 8. Trebuie să puneți mâna pe una din ele și să vă convingeți de avantajele lor și evident, de dezavantaje.
În urma testării Asus VivoTab RT (TF600) pentru mine e evident că inițiativa Microsoft de a folosi platforma ARM pentru a rula Windows 8 e o mișcare deșteaptă. Mai sunt mulți pași de făcut până să vorbim de un produs perfect funcțional. Nu uitați însă că Microsoft pleacă de la zero. Cu toate astea, în Windows Store se regăsește o selecție minimală de aplicații care să ușureze viața.
Spun asta pentru că nu se va putea face disocierea dintre produsul hardware și sistem de operare atunci când se analizează un Windows RT.
Pe partea hardware, VivoTab RT (TF600) făcut de Asus e un produs reușit. Arată bine, funcționează bine, are autonomia dorită și sistemul de conectori prin care să legăm de el mauși, tastaturi, harddiscuri etc.
Display-ul e excelent, greutatea mică. Adică un tot de invidiat.
Mai are și probleme, inerente zic eu. Despre cea legată de conectarea tastaturii am vorbit. Am mai descoperit una: cu toată forma sa compactă, la prinderea cu două mâini a tabletei, zona din partea stângă are un mic joc și scoate un sunet specific ca și cum ar exista elemente care se desprind de la locul lor.
Asta nu are niciun impact în ceea ce înseamnă experiența de utilizare: momentele în care chiar se întâmplă așa ceva sunt rare și ușor de ocolit. Plusurile date de display, design, material al carcasei, autonomie depășind acestor minor inconvenient ce e posibil să nu mai apară în produsul comercial.
Cu toate aceste informații în minte, e Asus VivoTab RT un produs care merită să fie cumpărat? Eu aș zice că dacă vă tentează platforma Windows RT (și ar trebui să vă tenteze date fiind avantajele), Asus VivoTab RT (modelul cu 3G) ar trebui să stea în fruntea listei cu potențiale tablete canditate.
În România vom avea VivoTab RT disponibilă la vânzare începând cu prima săptămână din noiembrie. Prețul său începe de la 2899 lei, modelul cu 64 GB de stocare și fără 3G. E mai bun decât cel al unui iPad de 64 GB WiFi (4) cu avantajul extinderii date de Windows RT.
Dacă faceți comparație cu o tabletă similară pe Android, prețul e cam mărișor și poate pe undeva nu se justifică pe deplin acum.
Eu unul sunt decis să îmi iau un produs Windows RT. Studiez cu atenție oferta și până acum am două canditate: VivoTab RT și Surface-ul Microsoft.
Evaluare: 8
Preț:
– TF600T Wi-Fi only, 64GB, fără dock: 2899 Lei
– TF600TG, adica cu 3G, 64GB, fără dock: 3349 Lei
Informații: www.asus.com
Pro: | Contra: |
+ autonomie+ display+ material carcasă
+ docking + modul 3G |
– lipsă aplicații în Windows Store- preț- sistem greoi de prindere a docking-ului
– Windows RT nu e finisat |
[nggallery id=8]
@Rosu
Încă nu pot spune nimic. Nu am testat Surface.
@TheTrooper
Cu toate ca au fost pionieri in zona Transformer, Asus nu a finisat suficient tableta.
Asus a facut intotdeauna produse fiabile si care au adus mereu doye mai mari sau mai mici de inovatie. In zona de netbook si PadFone au fost chiar pionieri.
Frumos. Asus face treaba buna.
E peste Surdace?