Mai trece o zi și mai apar ceva informații legate de Windows 8 și hardware-ul pe care o să îl vedem construit special pentru acest sistem de operare. Panasonic are un ultrabook din seria AX care prin îndoire devine o tabletă – conceptul aduce cu ceea ce cunoaștem deja de pe vremea Tablet PC-urilor din urmă cu 5-6 ani. AX vine cu un display touch de 11,6 inci, 1366 x 768 pixeli, USB 3.0, HDMI, SD card reader, microfon, ethernet și jacj pentru căști. Modelul AX în cauză se va putea găsi în Japonia din 26 octombrie, în trei variante: cu un Core i5 la 1.7, 1.8 și 1.9 Ghz. Toate au 4 GB RAM și 128 SSD.
Ideea nu e rea. Nu știu însă cât de mult o să prindă la consumatori.
via engadget