Nu l-am terminat. Aș fi vrut să îl termin, aș fi vrut să mai stau o săptămână prin el, dar atunci s-ar fi întâmplat un lucru, recenzia lui The Witcher 2. Dacă nu o mai știți, era atât de lungă încât sunt convins că în fiecare seară, în somn, merg somnambul până la calculator și încă mai adaug la ea. Momentan nu am anduranța să scriu ceva atât de lung și de complicat, cum nu am anduranța nici să stau la calculator pe cât de mult puteam cu patru ani în urmă. Cred că am ajuns pe la jumătatea sa. Înainte de a merge mai departe, multe mulțumiri lui Ionuț pentru că mi-a acordat jocul. A făcut chiar mai mult de atât, și ar fi bine să stați cu ochii pe site, și cu urechile ciulite după o chemare la vânătoare în curând. Mulțumesc foarte mult. Iar acum, The Witcher 3.
Continuarea unei serii a cărui prim episod l-am adorat, deși avea lupte cam slabe și hărți ce te făceau să sugrumi pe oricine nu a băgat un buton de săritură. Al doilea episod l-am considerat o consolizare macabră care nu avea mai nimic din farmecul și atmosfera predecesorului său, dar tot era un joc bun. Iar acum, al treilea, cum este? Predominant combină primul cu al doilea, scoțând toate lucrurile enervante din ambele. Ca design de gameplay și mecanic, este cel mai bun din serie. Jos pălăria față de CD Projekt RED, au făcut o treabă fenomenală. Dacă The Witcher 2 era la fel de bine proiectat, recenzia sa ar fi fost doar o poză cu mine și cutia jocului în pat. Ah, sigur, defecte are, la un joc atât de masiv, este imposibil să nu apară, dar comparativ cu predecesorul său, sfinți zei ai programării, este imaculat. Cu siguranță nu a stricat că l-am jucat în iunie. Sunt însă lucruri pe care petice nu le pot repara în acel joc, precum comportamentul bizar al lui Geralt în uși și evenimentele quick-time. The Witcher 3 nu are așa ceva, din start. Este superb cât de puține lucruri enervante am găsit în el. În special în această perioadă, să dau peste un joc ce în nici un moment nu a început să mă fac să mă simt de parcă m-am târât din spital până aici doar ca să fiu torturat mental, îmi prinde atât de bine. Singurul lucru care risca să devină iritant la un moment era o luptă cu pumnii pe care o tot pierdeam, așa că la un moment m-am săturat, am scos sabia, moment în care inamicii au făcut „ho, gata frate, nu te supăra, pace, pace, piua”, și asta mi s-a părut cea mai amuzantă chestie cu putință. Simt că trebuia să fac asta chiar mai des, pentru că anumite persoane tot fac referință la faptul că am masacrat câțiva oameni, când probabil puteam doar să îi las cu ochi vineți și maxilare mai ușoare.
Am rulat acest joc pe 60% același PC de acum 4 ani. Chiar mă miram cât de bine funcționează. Sigur, rulam cu aproape totul la minim și abia dacă atingeam 30 de cadre pe secundă, dar asta este oarecum normal pentru mine și The Witcher. Varianta de lansare a primului joc era criminală pe un Athlon 64. Desigur, este o problemă puțintel mai mare pentru gameplay, luptele fiind în timp real. Nu pot să spun cu siguranță dacă este de la performanța scăzută, sau dacă jocul are o întârziere, dar se întâmplă ca anumite atacuri, sau în special blocarea lor, să vină cu întârziere. Sau ar putea fi că Geralt are vreo sută de an, și e bătrân, sărmanul. Vizual, jocul îmi place cum arată. Nu are acele efecte de iluminare nefericite pe care le avea The Witcher 2, tunelurile nu mai arată de parcă ai merge prin smoală, părul lui Geralt nu arată ca o mătură murdară fără supersampling și luna are o dimensiune ceva mai rezonabile. Tot nu este la fel de bine făcută ca în primul joc, dar lumina pe care o reflectă de la soare pare să fie în ton cu mărimea sa.
Citiți continuarea pe Games Arena!
